Noiembrie 2006 - Rarău

nov 2006 - Rarau

Dupa întâlnirea de la Arieşeni am hotărât cu Sebi din Bacău să facem o ieşire înpreună la munte. Clubul lui participă la o "liră" pe Rarău aşa că ne dăm întâlnire acolo. Ei erau de vineri acolo strânşi din toată ţara. Plec dimineaţa foarte devreme din Botoşani iar de pe la Vama văd în jurul meu munţii înzăpeziţi. Aerul tonic îmi umple plămânii iar Rarăul mă aşteaptă! În prima zi le propun o tură pe la Pietrele Doamnei. Zăpada proaspată şi multă fac ca totul să fie spectaculos dar şi distractiv. Ne căţăram pe pietroaiele din jurul turnurilor Pietrelor Doamnei. Băieţii şi fetele din Bacău sunt super costumaţi cu haine Mammut, toate cusute la fel. Încerc cu Sebi să urcăm Piatra Mare, dar din cauza promoroacei de pe stâncă renunţam în lungimea a doua, apoi după tura de la pietre ne regăsim cu toţi pasionaţii de "cultură" montană în sala de mese a hoteluli Alpin. Federaţia cluburilor de turism (sau cum s-o mai numi) organizează pentru cluburile afiliate concursuri de "îndemânare" culturală. Admir expoziţia de fotografii şi grafică, apoi mă aşez într-un colţ în sala de mese să mă bucur de un vin şi o chitară, mă rog, mai multe chitări şi nu doar vin. Nu ştiu cine a câştigat şi pe ce criterii important e că m-am simţit ca în studenţie în primii ani când mergeam cu Studmontul şi apoi cu cei din Turistor. Duminică, lumea se trezeşte târziu, iar cum nu era altceva de făcut decât să coborâm spre Câmpulung, aleg eu traseul cel mai lung dar şi cel mai frumos, cel de pe Munceii Înşiraţi şi Obcina Flocească. Vremea e nefavorabilă. dar de deosebit de spectaculoasă şi fotogenică. Valuri de zăpadă cu clipe se soare! Vânturi care vuesc ameninţător. Înspre Giumalău totul e plumburiu, caun zid. Ne bucurăm de venirea iernii sus pe creste, dar când ajungem pe valea Seacă, constantăm că e cald şi bine. Aici mă despart de Sebi şi de amicii lui de club din Bacău.

Septembrie 2006 - Munţii Bucegi

Bucegi Mountains - sep 2006

August 2006 - Munţii Bihor

Speo-aug2006 - Apuseni M.

M-am întors relaxat din Apuseni iar toate amintirile mele sunt minunate. Am plecat prin direcţia taberelor Botoşani înpreună cu tineri voleibalişti la o tabără tematică la Arieşeni, pe valea Arieşului, în munţii Bihor. Mergem toată noapta cu trenul până la Alba Iulia, după care ne plimbăm prin cetatea în curs de restaurare până ce la amiază vine un autocar al organizatorilor. Din toate direcţiile se adună puştani are umplu la refuz maşina. Am sesizat şi prezenţa discretă a unor profesori cam de aceeaşi vârstă cu mine. Vreme bună, drum pitoresc, voie bună... sunt în vacanţă!
  Satul Arieşeni e foate răsfirat pe culmile şi văile din jur. Tabăra noastră e plasată central la drumul naţional, un pic cam prea la stradă. Se fac prezentările şi cunoaştem oameni deosebiţi din întrega ţară. Organizatorii şi coordonatorii taberei sunt: Lili Şandru şi Cristi Ciubotărescu. Oameni de care am căpătat un deosebit  respect.
   În zilele de tabără am vizitat o grămadă de locuri pe care sigur nu le-aş fi văzut dacă mergeam pe cont propriu: Peştera lui Ionele, Gheţarul de la Scărişoara, Peştera Zgurăşti, Satul Pătrăhăiţeşti, Peştera Urşilor etc. Cum tabăra are ca temă fotografia în peşteri, am poposit îndelung în subteran, cu trepiedul şi lămpile cu acumulatori după noi. Peştera lui Ionele am vizitat-o în totalitate, la fel şi la Gheţarul de la Scărişoara, unde am avut avantajul cu domnul doctor Cristi să putem coborâ direct printre formaţiunile de gheaţă.
Marea descoperire şi fascinaţie a însemnat pentru mine peştera Zgurăşti, un aven care coboară adânc spre un imens portal la baza căruia se afla un lac verde. Între lac şi tavanul foarte înalt, s-a format un mic nor, o adevărată provocare pentru noi, fotografii.
Satul Pătrăhăiţeşti e undeva pe nişte plaiuri înalte la peste 1000 m alt. la poalele muntelui masiv Biharia (1848 m alt.), prin locuri uitate de timp. Am prins oamenii la cosit înbrăcaţi în haine tradiţionale, am asistat la o casă tradiţioală la o demonstraţie de cântec la tulnic, m-am bucurat de frumuseţea şi simplitatea acestor oameni.
Seara ne strângem în sala de mese în faţa unui videoproiector la o bere şi la o analiză constructiv-distractivă a pozelor de peste zi.
La finalul taberei, la focul de tabără am rememorat clipele şi locurilor frumoase care le-am vizitat şi faptul că tot ce e frumos durează puţin.
Salut cu mult respect pe noii mei prieteni: Sebi, Lili, Cristi, Oskar, Nausica,

August 2006 - Rarău

Iulie 2006 - Muntele Giumalău

Iulie 2006 - Giumalau

Particip la a treia ediţie a taberei de "survival" care are loc în Giumalău, oganizată de asociaţia "Triumf" patronata de Strujan Ioan. Majoritatea copiilor din grup sunt jucători de volei şi elevi la şcoala nr. 13 din Botoşani. Vine cu mine şi nepotul meu George aşa că dimineaţa plecăm din Botoşani cu un microbuz plin de copii şi bagaje. Organizatorii principali sunt Ioan Strujan şi " Mihai Vasilică alias "Mishu' " care s-au ocupat de aspectele logistice, treaba mea fiind strict legată de cunoaşterea naturii şi deprinderi practice. Microbuzul ne lasă pe valea Bistriţei la podul din satul Rusca. Mutăm toate bagajele intr-o benă şi parcurgem drumul forestier pe valea Rusca în lada benei lăsândune mângîiaţi de crengile lăsate ale brazilor. De la locul numit "la beci" luăm care cum putem bagaje şi pornim pe jos pe panta înclinată până la cabana Giumalau la peste 1600 m alt. Faza tare a fost când s-a pornit o ploaie torenţială iar corturile nu erau încă montate iar copii împrăştiaţi pe traseu cu bagaje după ei. După ce s-a oprit ploaia am vorbit cu un cioban cu căruţa să ne aducă restul de magaj şi pe Mishu. Descoperim că suntem cu mult peste capacitatea corturilor, dar copii se organizează eficient şi nu par prea deranjaţi de asta. Avem ocazia ca in aceste minunate zile petrecute la peste 1600m alt. să savurez specialităţile gastronomice pregătite la ceaun şi gratar de Mishu'. Domnul Strujan printr-o reţea de sforii şi pârghii reuşeşte să vorbească în direct pe Radio România Actualităţi despre activitatea taberei. Ce m-a impresionat a fost că fără să-şi scrie nici un rând pe foaie a spus în maxim 3 minute cam tot ce era de spus. Primul lucru care a urmat după montarea cortului a fost montarea fileului de volei în curtea cabanei între un stâlp de marcaj şi un par de fier. Responsabil cu plimbatul pe munte organizez o tură scurtă pe vârful Giumalău la 1858 m alt. Apoi în altă zi storc toată seva din ei printr-o tură de anduranţă cu plecare de la cabana Giumalău în coborâre pe piciorul Călineştilor în valea Bistriţei, numai pe nemarcate şi hăţaşe, pe albii de pârîu. Apoi o bucată pe asfalt, cam 5 km, până în cheile Zugreni. Prindem şi o ploaie care nu e chiar atât de puternică pe cât a fost la cabana Giumalău unde mie mi-a rupt un băţ de cort. În cheile Zugreni ratez intrarea în pădure şi mai pierdem cam o oră cu orientarea. Urcuşul de la cheile Zugreni la Cabana Giumalău a fost piatra de încercare a acestei tabere. Unii erau gata s-o ia razna, alţii sunau acasă şi plângeau în telefon. Totuşi vârsta lor minimă este de 13 ani, excepţie face doar George care stă bine şi fizic şi psihic. Poate că văd diferit ideea de survival, dar de un lucru sunt sigur. În momentele considerate "de limită" omul se debarasează de aparenţe şi se poate fi citi uşor. Copii sunt caractere în formare şi au prostul obicei de a copia comportamentul facil a persoanelor adulte cu care intră în contact. Apoi încă o problemă văd la copiii a căror familii sunt excesiv de grijulii, (iar aici nu mă refer doar la acei copiii "alintaţi") anume lipsa responsabilităţii clare, hotărâre în luarea deciziilor şi tendinţa de a pasa vina şi grijile la cei din jur. Ceea ce face domnul Strujan e demn de lauda. Ajungem pe la asfinţit la cabană iar copiii devorează tot ce e în ceaunul lui Mishu'. Neplăcut e când descoperit apă în corturi după ploaia de la amaiză. Copii au mai rămas incă 3 zile pe Giumalău iar eu cu George am pornit spre Pojorâta prin pădure printre tunete şi nori plumburii. Puterea şi ecourile tunetelor sunt impresionante cât să ţi se facă pielea găină.
Drumul nostru e foarte lung iar George dă semne de oboseală. Prindem nişte ocazii iar pe la ora 22 suntem acasă la Botoşani.

Iunie 2006 - Munţii Nemira

Iunie 2006 - Muntii Nemira

Hike route 1327886 - powered by Wandermap 

În momentul de faţă cred că am depăşit în această tură recordul personal de ore de mers efectiv pe munte. O tură în munţii Nemira aveam în vedere încă din facultate, dar abia acum am reuşit să merg aici, iar pentru asta am ales un traseu ceva mai complex, impreună cu cumnatul meu Cristi, cu plecare din Transilvania, din localitatea Lemnia şi coborâre la Slanic Moldova. Dimineaţa din Botoşani pierdem o legătură matinală cu Braşovul şi apelam la o cursă de la autogară ceva mai târziu. E o zi de iunie foarte călduroasă şi tot drumul stau cu noua mea jucărie ipod nano. Coborâm în localitatea Lemnia din jud. Covasna şi pornim agale pe uliţele largi spre munţii din zare. Toată lumea e la treabă prin curţi şi pe ogoare iar culturile de cartofi sunt peste tot. Ne salutăm cu bătrânii, noi pe româneşte ei pe maghiară, poposim la magazinul mix al satului unde facem ultima aprovizionare şi cerem informaţii despre traseu. O luăm spre o vale greşită şi o băbuţă în negru incercă cum poate mai bine să ne explice, din păcate în maghiară, cam pe unde s-o luăm. Am apreciat sfaturile ei pentru că de sus de pe versant se vedea bine o colonie de ţigani nomazi pe care noi trebuia s-o evităm. Urcând spre pădure vedem cum vine spre noi nori masivi de furtună. Scoatem impermeabilele şi tragem cât putem să ajungem la pădure. Ploaia se dezlănţuie iar în pădure e semi-întuneric. Mergeam cu capul în jos cu gluga trasă bine şi eram cât pe ce să intru într-o scoafă cu purceluşi care râmau linistiţi. Cristi m-a atenţionat şi m-am oprit la timp. Scoafa poate deveni foarte agresivă dacă se simte ameninţată. Pădurea devine tot mai sălbatică şi mai deasă. Nici nu se pune vorba de prezenţa unui marcaj turistic, ne orientăm după "H-ul" forestier şi după urmele ciobaneşti. Spre seară ajungem într-o poiana superbă cu un stejar răsfirat în centru. După ploaie totul e verde intens presărat cu flori mai ales galbene şi albe. Parcurgem o salbă de poieni pitoreşti pe o creastă paralelă cu creasta principală a Nemirei. Ne ia în primire o haită de câini de la o stână dar ciobanul intervine prompt, încercăm un dialog dar omul nu ştie nici o boabă de româneşte. Cand simţim că vine alt şuvoi de ploaie montăm imediat cortul şi adormim istoviţi. Noaptea mă tot trezesc tunetele şi flash-urile fulgerelor. Rememorez o noapte de pomină în Retezat cu fulgere si trăsnete infiorătoare.
Dimineaţa avem soare şi senin. La ora 7 suntem deja pe drum. Porţiunea aceasta de creastă de pe culmea Lemnia a fost cea mai frumoasă din toată Nemira. În dreapta, spre est, avem culmea masivă a Şandrului iar în stânga munţii Repatului şi ai Ciucului. Izvoare abundente neamenajate sunt lângă potecă, flori şi o mare varietete de copaci, de la stejari, mesteceni, fagi la conifere ca brazi, pini şi tisă. În momentul în care intrăm în pădure, mergem mult prin mlaştini şi călărim doborâturi. Pădurea asta se numeşte "strigoaia" şi adevărul e că la cum arăta simţeam că oricând putem da nas cu fauna mare a Carpaţilor.
Din lipsă de vizibilitate şi din cauza hărţii, am ratat cumpăna de ape din dreapta spre creasta principală şi ne-am infundat prin desiş, apoi am luat-o pe o defrişare prin iarba mare până la firul apei şi apoi oblic prin pădure seculară pe urmele făcute de nişte oi. După ore de mers în neştire ajungem la un adăpost unde era un cioban tipic şi care ne asigură că suntem pe drumul cel bun. Urcăm susţinut prin pădure de conifere până ce în sfârşit atingem creasta principală şi mai vad şi urme de marcaj. P ecreastă e ca o plimbare prin grădina botanică. Flori, insecte, fluturi şi păsărele cântătoare. Pe la ora 15 suntem pe Sandru Mare (1640 m alt.) unde ne suim pe o baracă de tablă ca să ne bronzăm şi să mâncăm. Din cauza căldurii vizibilitatea e redusă şi nori ameninţători ăncep să se strângă pe creastă. După siestă coborâm într-o şa şi urcăm cică pe Nemira Mare, dar harta e greşită iar distanţele sunt mult mai mari. Fuioare de ceaţă rece se învârt pe creastă şi coborâm la timp din faţa furtunii. Plouă torenţial şi într-o oră suntem deja foarte uzi. Stăm sub un copac dar în curând nici aici nu mai e bine. Pornim pe un drum forestier spre stânga spre cheile Doftianei dar harta e greşită şi mergem cam o oră în direcţia greşită. Deci facem stânga-nprejur şi iar încă o oră prin ploaie. Când ajungem la cheile Dofteanei se opreşte ploaia şi admirăm cascadele învolburate de debitul mare al apei.
Studiam harta şi lucrurile par simple. De la chei la Slănic Moldova estimăm cam una, două ore maxim. Dar şi de data asta ne înşelăm. Posibil să fie vreo scurtătură dar cu toată vigilenţa nu am găsit-o. Aşa că am tot ţinut drumul forestier până la ora 23. Practic in aceasta zi am mers cu pauye de maxim 3 ore de la 6 dimineata la 23.

Mai 2006 - Munţii Obcina Mestecăniş şi Ţibău

Mai 2006 - Tibau

Aprilie 2006 - Muntii Trascău şi Muntele Mare

Aprilie 2006 - Paste in Apuseni