Septembrie 2005 - Munţii Cozia

Septembrie 2005 - Muntii Cozia

Am fost la întâlnire cu un posibil partener neamţ in Sibiu, lucrurile nu au decurs chiar cum mă aşteptam. Tipul avea deja un traseu şi era mai mult interesat de un deviz de cheltuieli. Supărat pe rezultat şi pe diplomaţia ipocrită, băteam la propriu pietrele prin Sibiul în plină refacere. Prin centru mă întâlnesc pur întâmplător cu Nazi. Mâncăm ceva, vorbim, omul fiind prins cu munca, îl las în pace şi hotărăsc să plec singur pe munţi.
Pe la 16 prind "săgeata" din Sibiu spre Călimăneşti, dar pierdem aiurea timpul, cam o oră, cu un macaz blocat. Treaba a decurs aşa: După ceva timp de asteptare în câmp, se dă jos "naşa" din "săgeată", merge în stradă, opreşte un ţigan cu căruţa şi dusă a fost. În jumătate de oră plecam şi noi.
Era deja seara, eu singur în munţi necunoscuţi pe o vreme mohorâtă. Nu e prima dată când mi se întâmlă, dar niciodată nu am fost prea încântat.
Prima impresie nu e prea îmbietoare. Plouă, vegetatia e formată mai mult din arbuşti deşi ca peria, iar poienile de la stradă sunt pline de gunoaie.Văd un marcaj pe un stâlp de telegraf şi chiar înainte de un pod la stângă peste Olt, eu fac dreapta pe versant. În pădure e intuneric bine, iar vâlcelul pe care urc e lutos şi abrupt. Ochesc o poiană frumoasă în dreapta, loc ideal de campat. Scot din rucsac cortul ultra compact şi profund permeabil, mănânc, mă bag în sac şi adorm imediat. Mă trezesc noaptea când aud tropăit în galop. Aprind lanterna ca să nu dea peste mine turma de căprioare sau cai în "plimbarea" lor nocturnă. Cu ocazia asta luminez şi balta în care îmi "înmoi" sacul şi picioarele.
Oricum mă întorceam noaptea, tot mă trezeam cu picioarele în balta. "Traiasca" firma de corturi RCO!
Dimineaţa nu mai plouă dar bate vântul destul de tare. Pornesc imediat urcuşul ca să mă mai încălzesc. Traseul e pintr-o superbă pădure de foioase, stejar şi fag. Momentele în care soarele mai scapă dintre nori produc efecte de lumină fotogenice. La un moment dat fac o deviaţie spre o cascadă, descrisă în numerele revistei "Munţii Carpaţi". Am prins-o după ploaie, cu debit dublu faţă de imaginea din revistă.
În timp ce pozam prin curtea mănăstirii Stânişoara, un uriaş triton incerca să intre la mine în rucsac.
Fiind prima dată în Cozia am rămas plăcut surprins de vegetaţia abundentă şi mulţimea de vietăţi ce mişună pretutindeni.
După mănăstire intru în lumea stâncilor. Colţii Forfecei sunt impresionanţi. În drumul spre vârful Cozia, am parte de porţiuni de căţărare usoară ajutate de cabluri, păduri de pini şi larga privelişte spre valea Oltului.
Cum ajung pe creastă mă ia vântul la împins, până la cabana Cozia, la o supă caldă urmată de un zaibăr oltenesc.
Coborârea din creastă va fi spre mănăstirea Turnu pe un traseu aerian cu vedere spre valea Oltului şi munţii Căpăţânii. Iau o porţie de ploaie de la un nor trecător, apoi e rândul soarelui să mă usuce. Coborârea spre Turnu e o adevărată aventură. Pentru că pământul e lutos şi umed, iar panta foarte inclinată, Reuşesc să fac "săniuţa" din plin. Arbuşti cu coarne coapte recompensau dificultatea coborârii. Am remarcat pe tot traseul de azi numeroasele troiţe şi cruci prinse pe copaci. Aproape de mănăstirea Turnu e o mică poiană în care e amenajată o "masa tăcerii" din lemn.
Mănăstirea Turnu am vizitat o fugitiv din cauză că trebuie să prind trenul de Sibiu.

Septembrie 2005 - Rarau Climbing Open

Septembrie 2005 - Rarau - catarare

Septembrie 2005 - M. Rarau - Tabara de pictura

Septembrie 2005 - Rarau

Mă întâlnesc prin Botoşani la o terasă cu Cristina Muscă, colegă de facultate şi o artistă valoroasă, care-mi propune să particip la o tabără de creaţie la stâna model de pe Rarău. Cum deja era septembrie şi şcoala începuse nu puteam sta toată săptămâna. Pornesc din Botoşani cu Robert Cobuz până la Suceava iar de aici ne ia cu maşina o artista plastică ceramistă din Suceava. Parcurgem un drum agreabil printre munţi până la Chiril, pe versasntul sudic al Rarăului de unde pe drumul alpin urcăm prudent până la cabana Pastorală. Tabăra de pictură e la "stâna model" iar Naciu ne asteaptă să mergem la adus apă. Procedura era destul de complicată că aveam la dispoziţie doar o căldare de plastic, o sfoară şi o bucată de fier. Seara stăm la poveşti până târziu. Dimineaţa mă trezeşte lumina soarelui şi plec să fac poze. E o lumină si o claritate foarte bună. Admir munţii din jur şi ecourile de pe văi. Simt nevoia să zburd ca un câine scăpat din lesă. Mă întorc la cabană şi pornesc cu toată echipa pe piatra mică din Pietrele Doamnei. Imagini de vis cu mare alpină pe valea Bistriţei şi Ceahlăul semeţ şi solitar. După masă incerc să pictez dar mă rezum la schiţe în tuş. Am în faţă un peisaj pitoresc cu Giumalăul în fundal şi incerc să fiu atent să nu "cad" spre kitsch cu peisajele astea montane. Cum am luat cu mine si echiamentul de escalada, am norocul să mă întâlnesc cu Misu' din Iasi şi un băiat Marius din Fălticeni şi urc nişte trasee faine de nivel 6+.
În ultima zi mergem să vedem peştera Liliecilor. Avenul de la intrare nu m-a inbiat niciodată să cobor, mai ales când ştiu că e o peşteră fără concreţiuni şi adăpoşteşte o numeroasă colonie de lilieci. În poiana de lângă peşteră e un schelet de început de refugiu, care nu-i înţeleg rostul.
După masă mai ben nişte iaurturi de la sponsorizarea Cristinei şi pornim cu maşina pe drumuri desfundate spre valea Bistritei apoi spre Suceava şi Botoşani.