Mai 2005 - Munţii Rarău

Am mai urcat pe Rarău în acest interval cu o clasă de copii de la ţară, de la Blândeşti şi alta de la liceul Mihai Eminescu, un liceu de elită din Botoşani. Copii de la ţară au fost mai simpatici şi mai sufletişti. Cît am urcat de la schit nu s-au plâns de nimic iar aici au fost cu mult bun simţ. Aştia de la Eminescu au fost un pic cam sclifosiţi. Recunosc să s-a defectat maşina la urcare, iar sus vremea nu prea a fost prietenoasă. Scopul meu e să atrag spre dragostea de munte macar cate un copil din grupele pe care le aduc până aici. Sunt blamat de unii şi apreciat de alţii, dar asta nu pare să mă intereseze.

Mai 2005 - Muntele Rarău

Cu un mini autocar luăm o clasă de la liceul din Săveni şi pornim spre creasta Rarăului. Lăsăm maşina la schitul Poiana Sihăstriei iar mai departe toată lumea urcă pe jos. Deja la hotel Alpin Rarău aveam întâlnire cu Ovidiu Rânja să mai căţărăm nişte trasee. În prima zi nu fac mare lucru, doar mă screm să fac intrarea de la traseul Clasa Muncitoare - peretele Coteţului. Grupul meu de la Săveni se pune pe chefuit la cabană iar eu merg să dorm la băieţii de la Meteo. Aici e un tip fain din Dorna care cânta blues la chitară. Stăm noi la poveşti şi la băut cît stăm dar dimineaţa suntem matinali la întâlnirea cu stânca. Voi intra cap pe muchia de nord la Piatra Mare din Pietrele Doamnei. Pasajele sunt relativ uşoare, o mare problemă e lipsa asigurărilor şi stânca friabilă. Aveam la mine niste nuci şi frienduri dar mai mult le plăceau să atârne pe coardă decăt să stea prin fisuri... Traseul are două lungimi din care prima e de aproape 40 m şi reprezintă cam tot ce înseamnă acest traseu, iar lungimea a două e scurtă şi uşoară. Coborâm la sfatul lui Florian Mastacan pe şaua dintre turnuri. Aici e zăpadă şi preferăm să mai facem un rapel ca să nu alunecăm cu espadrilele. Mergem şi la Piatra Soimului să mai facem un traseu care începe cu o bavareză super. În lungimea doi mă chinui mult să trec o burtă cu prize sterşe. Aici folosesc ingenios o nucă pentru tracţiune şi numai astfel trec pasul. Când ajung la hotel constat că tinerii de la Săveni au plecat spre vale. Mă urc cu tot cu rucsac în şa pe motorul lui Ovidiu şi cred că toată coborârea pe drumul ală săpat de ape şi cu bagaj greu în spate, a fost mai periculosă decat bavareza din piatra Şoimului. Ajung la grupul meu şi plecăm cu poată echipa spre casă.