Iunie 2001 - Munţii Bucegi

Am fost nevoit să mai rămân câteva zile prin Bucureşti şi ca sa nu-i mai deranjez pe Viorel Albu şi Rodica, hotărăsc să merg prin Bucegi pentru 2 zile. Plec dimineaţa cu personalul spre Buşteni, aici sunt încă nehotărât ce am să urc. Plec iniţial spre hotel Silva, dar pe drum observ un grup mic de pelerini că o iau in dreapta prin pădure. Mă ţin de ei şi ajung într-o frumoasă poiană în care admir proaspătul lăcaş de cult, mănăstirea Caraiman. Nu bine ma aşez să mănânc că şi începe ploaia adevărată. După ploaie iau decizia să urc la Coştila să mai văd o vale de abrupt şi să studiez liniile unor trasee de alpinism. În pădurea de pe Munticel mă prinde o altă ploaie dar mult mai consistentă aşa cât să nu-mi mai lese nici o haină uscată. Inainte de refugiu văd şi eu cum arată un torent adevărat pe valea Coştila. La refugiu e linişte, doar nişte cehi care se aşteptau să găsescă aici super asigurări şi trasee lejere. Îmi scot espadrilele şi mai fac nişte traversee şi intrări la cateva trasee, suficient cat să "simt" stânca. Iar vine ploaia dar de data asta e perfectă pentru un somn pe cinste în refugiu Coştila. Dimineaţa mă trezesc devreme şi plec pe valea Gălbinele să cunosc zona şi să vad câteva trasee. Studiez traseul "Galliani", deschis în memoria lui Mihai Cioroianu, primul român care a început să urce opt miari în stil alpin fără oxigen şi care a decedat în 1999 într-o expediţie pe K2 din Pakistan, Munţii Karacorum. Urc apoi pe vale până la traseele "balcoanelor", unde e şi celebrul traseu, primul de gradul 4 din România, căţărat de regretatul Nicolae Baticu. In jur fiecare traseul are povestea lui cu oameni temerari cunoscuţi sau anonimi. O dată cu ceaţa părăsesc şi eu valea Gălbinele şi revin la Coştila de unde plec împreună cu cehii spre Buşteni. Seara ajung din nou la Bucureşti la problemele mele.

Iunie 2001 - Muntele Piatra Mare

Mă întorceam de la Bucureşti spre Botoşani, dar am preferat sa plec din Bucureşti dimineaţa, special ca să mai gust din aerul de munte. Nici în tren nu eram prea hotărât ce voi face pentru că eu aveam la mine şi harta Bucegilor, Baiului, Postăvarului şi a Pietrei Mari. Cobor la Predeal şi o iau pe pârtia de schi la deal. Ajung la Clabucet Plecare şi stau şi admir abruptul Bucegilor. Aş fi vrut să merg spre cabana Gârbova şi să cobor pe la Azuga, dar setea mea de munte e mult mai mare, aşa că mă întorc spre cabana Susai. Poposesc la un ceai şi iau decizia să fac muntele Piatra Mare, mai ales că nu mai fusesem niciodată acolo. Pornesc într-o lungă şi relativ monotonă drumeţie prin pădure spre platoul Pietre Mari. Aici mă întâmpină ploaia şi ceaţa deasă că nu reuşeam să văd stâlpii de marcaj între ei. Îl luam ca reper pe cel de la care plecam şi mă depărtam de el atât doar cât să pot să-l zăresc iar in intervalul ăsta încercam să-l identific pe cel din faţă. Până la urmă sunt salvat de urma potecii tot mai clară. Pentru mine vârful Piatra Mare a fost doar un stâlp ceva mai gros pe care scria cota de 1845 m alt. Din partea de nord, nord-est simţeam cum vine de jos un curent de aer mai puternic care putea semnifica o zona abruptă cu diferenţe mari de nivel. Cobor rapid spre poiana cu fosta cabană şi rămân cu imagine urâtă a unei uriaşe ruine din cărămidă roşie. Din poiana asta o iau prima dată aiurea, apoi după ce consult mai atent harta găsesc traseul meu spre "Canionul 7 scări". Sar din piatră-n piatră pe albia unui pârâu sec pâna la intrarea în canion. Am fost foarte plăcut impresionat de acest canion. Eu l-am prins înainte de amenajare aşa ca scările şi podurile erau riscante. Lângă o cascadă era o scară legată cu o cordelină roasă, apoi un pod care avea numai scheletul, sau nu era prins bine si atârna înclinat... Fiind singur, pe vreme mohorâtă şi mai alea că de la cabana Susai până aici am întâlnit doar două persoane, eram atent la toate mişcările. Cobor mai departe pe pitoreasca valea Ursoaia până la Dâmbul Morii, la intrarea în Braşov. Din cartierul Dârste prind un autobuz până la gară, apoi trenul de noapte Braşov - Botoşani mă readuce acasă.

Iunie 2001 - excursie pe Rarău

iunie 2001 - Muntii Rarau

Organizez o altă excursie şcolară în Rarău, dar de data asta încerc să fie aşa cum îmi doresc. Totuşi dimineaţa când plec din Botoşani nişte mămici mă roagă să le iau şi pe fetele lor. Umplu microbuzul la refuz şi deja îmi fac probleme cum o sa-i împart pe toţi la cazare. Mai oprim prin Suceava pe la Cetatea de Scaun, apoi la mănăstirile Humor şi Voroneţ ca în final să ajungem pe drumul din valea Izvorul Alb. De mai jos de schit şi până la cabana Pastorală facem cam trei ore cu tot cu popasuri. Aici Mao, îmi trage ţeapă la cazare şi sunt obligat să urc cu copii la stâna model, unde nu sunt paturi suficiente şi condiţii cam nasoale. După faza asta am evitat să mai am treabă cu Mao şi am preferat să merg la hotel. A doua zi, drumeţie pe la Pietrele Doamnei, Piatra Soimului şi peştera Liliecilor. Am vrut în tura asta să-i apropii pe copii de munte, chiar dacă pentru mine nu a fost nimic deosebit. Botoşaniul e un loc retras, cu mentalităţi învechite, reticenţi la schimbare (vezi alegerile din 1990 pana azi), dar care are nişte tineri frumoşi cu largi perspective. Credeam atunci că e bine să ne mai facem timp şi pentru copii aştia.
La intoarcere de pe Rarău am oprit maşina lângă apa Moldovei unde era mai mica...şi facem şi baie inainte de a ajunge acasă. Dacă vezi lucrurile ceva mai degajat dar totuşi responsabil, poţi chiar să te şi distrezi în excursiile astea.